Seara de film in Targu Neamt

În perioada 15-17 august 2014 se va desfăşura evenimentul  Seara filmului preferat. Proiecţiile de film vor avea loc în parcul Grădina Publică a oraşului Tîrgu Neamţ începând cu orele 19.30 în fiecare zi.  Evenimentul este organizat de către Asociaţia Puzzle OptimEast. Am gândit programul în aşa fel încât să putem împăca mai multe categorii de persoane. Filmele alese se incadrează în categorii precum: dramă, comedie, animaţie, aventură.  Astfel programul pentru cele 3 seri este următorul:

– Melancholia – 15 August 2014
– RIO 2 – 16 August 2014
– Hercules – 17 August 2014

Melancholia este un film apărut în anul 2011.
Regia: Lars von Trier
Durata: 130 min

Descrierea filmului: „Pământul este ameninţat de ciocnirea cu o planetă mult mai mare în această abordare foarte europeană a lui Lars von Trier a genului disaster movie.
Drama lui Trier, pe alocuri cu accente de thriller, povesteşte viaţa şi relaţia a două surori ce vor fi puse la încercare în momentul în care o planetă apropiată ameninţă să se ciocnească de planeta noastră. Acţiunea filmului se centrează pe nunta personajului jucat de Kristen Dunst, prezentată iniţial ca un moment fericit, dar care ulterior este perturbată de intrigi din sânul familiei şi de apariţia neprevazută a unei planete ce fusese până atunci ascunsă de Soare şi care, acum, ameninţă să intre în coliziune cu Pământul.”

RIO 2 , a apărut în anul 2014.
Regia: Carlos Saldanha
Durata: 101 min

Descriere: „Blu, Jewel şi cei trei copilaşi ai lor trăiesc, domesticiţi, viaţa perfectă în oraşul magic Rio de Janeiro. Jewel decide, însă, că e timpul ca cei trei copii să înveţe să trăiască sălbatic, ca orice pasăre liberă, astfel că propune familiei să se aventureze cu toţii în pădurea Amazonului. În vreme ce Blu se străduieşte să se integreze între noii vecini, începe să se teamă că i-ar putea pierde pe Jewel şi pe copii, înţelegând că aceştia ar putea prefera sălbăticia.”

Hercules a fost scos pe piaţă în acest an.
Regia: Brett Ratner
Durata: 98 min

Descriere: „Chinuit de amintirea unui păcat din trecut, Hercule devine mercenar. Alături de cinci camarazi devotaţi, porneşte spre vechea Grecie punându-se în slujba celor bogaţi şi folosindu-se de reputaţia sa legendară pentru a-şi intimida duşmanii. Dar când mărinimosul conducător al Traciei şi fiica sa îi cer ajutorul pentru a învinge un sălbatic şi înspăimântător comandat militar, Hercule vede în asta o ocazie de face ca binele să triumfe şi dreptatea să iasă la iveală. El trebuie să redevină eroul de altădată, trebuie să se ridice la nivelul propriei legende, trebuie să fie Hercule.”

Acţiunea se va derula cu scopul de a oferi o alternativă de petrecere a timpului liber locuitorilor din oraşul Tîrgu Neamţ şi împrejurimi şi pentru a aduce cinematografia la îndemâna publicului larg. Participanţii la proiecţii vor viziona filmele gratuit. Astfel, locuitorii oraşului vor putea beneficia de seri ale filmului în aer liber, cu atât mai mult cu cât în oraşul Tîrgu Neamţ nu există un cinematograf funcţional.

Acestea fiind spuse, vă invităm pe toţi cei intereaţi şi dornici să urmărească un film în aer liber în parc să vizionăm cele 3 filme.

10601110_10203354109107293_1996701090_n

Anunțuri

About DanTalmaciu

Ma identific ca inginer cu acte in regula si un pasionat de frumos, nou si vechi. Ma inclin in fata istoriei, iubesc masinile clasice, imi ocup timpul studiind energiile regenerabile si apreciez implicarea activa.

Posted on August 13, 2014, in Voluntariat and tagged , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: