Studentii de la Mecanica Iasi deschid portile ingineriei

Iata ca studentii din an terminal de la Facultatea de Mecanica din Iasi deschid noi porti catre viitor. S-au mobilizat, au discutat cu profesorul de licenta, au facut calcule peste calcule si au ajuns la concluzia ca sunt in stare sa faca un proiect de licenta demn de invidiat.
Au resusit sa modifice un proiect mai vechi de al lor impreuna cu profesorul coordonator si au ajuns sa creeze masina cu cel mai mic consum. Autovehiculul are două locuri, este decapotabil şi are un rezervor de doar 5 litri, cantitate de carburant care le permite să se plimbe o zi întreagă. Acest proiect inedit a fost realizat de studentii Lucian Sârbu, Andrei Uricaru şi Bogdan Puiu sub coordonarea domnului profesorului Gabriel Ursescu.
„Se dorea un autovehicul hibrid, urban, uşor pentru că asta este cea mai mare problemă în ziua de azi: maşinile sunt tot mai grele şi din această cauză consumurile cresc. Era concepută ca hibrid paralel prin pământ, deci cu tracţiune termică în spate şi tracţiune termică puntea din faţă. Din cauza resurselor oarecum limitate n-am reuşit decât să realizăm partea de tracţiune termică. Anul acesta am continuat proiectul. La partea mecanică i-am modificat sistemul de direcţie pentru că avea nişte mişcări parazite care duceau la instabilitate, i-am repoziţionat caseta de direcţie, i-am schimbat-o, am schimbat sistemul de frânare, am umblat la partea de siguranţă. Am montat şi cupola care permite montarea unui parbriz, este revopsită. Consumul este foarte mic, chiar este foarte mic. Ca idee, ea are un rezervor de cinci litri cu care ne învârtim prin zonă o zi întreagă”, susţine profesorul Gabriel Ursescu, coordonatorul tezei de licenţă.

Cei trei studenţi spun că cel mai mult au lucrat în semestrul al II-lea, si sustin ca masina a fost vopsita chiar in noaptea dinaintea sustinerii examenului „S-a lucrat foarte mult la facelift, tot ce înseamnă aspect: faruri, cupolă, parbriz, a fost echipată cu un motor Daewoo Tico”, susţine Lucian Sârbu, studentul fiind notat cu 8,75 la licenţă.

Tinerii sustin ca modificarile aduse autovehicolului il fac mai performant decat cele existente pe piata. S-a lucrat foarte mult la facelift, tot ce înseamnă aspect: faruri, cupolă, parbriz, a fost echipată cu un motor Daewoo Tico”, susţine Lucian Sârbu, studentul fiind notat cu 8,75 la licenţă.

Baietii au crescut rezistenta la torsiune a masinii, ceea ce constituie un avantaj major.  „S-au făcut simulări în poligon, calcule de rezistenţă la torsiune şi rezistenţa creşte semnificativ datorită cupolei de deasupra”, spune Bogdan Puiu, care a primit nota 9,50.
In final ajungem la concluzia ca Facultatea de Mecanica din Iasi, scoate anual minti luminate, tineri dornici sa demonstreze ca ingineria, orice fel de inginerie, tine in picioare evolutia.
Sunt si eu un student la Facultatea de Mecanica, chiar in anul 4 la SET si ma gandesc ca in scurt timp ma trezesc si eu cu o idee similara pentru lucrarea de diploma. Nu ai nevoie decat de cativa colegi dornici de a realiza ceva inedit, de un profesor coordonator dornic sa sprijine ideea de ceva nou si de un sprijin financiar pentru inceperea si finalizarea proiectului. Acestor baieti le urez mult succes in continuare, caci cu siguranta vor citi aceasta postare si consider ca fiecare student trebuie sa aibe curajul  sa sustina ceva practic la lucrarea de diploma. Eu cred ca o sa pun pe masina mea, un Aro M461 model 1968, prima instalatie de aer conditionat. Asta ar fi o realizare!!!

Anunțuri

About DanTalmaciu

Ma identific ca inginer cu acte in regula si un pasionat de frumos, nou si vechi. Ma inclin in fata istoriei, iubesc masinile clasice si motocicletele, timpul liber il petrec pe doua roti si apreciez implicarea activa.

Posted on August 27, 2012, in Iasi, Studenti and tagged , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. You are a very smart person!

    Apreciază

  2. Cool! Esti capabil sa realizezi o masina blindata pentru armata? Daca da scrie mi pe handymanparis73@gmail.com. Merci. Dan.

    Apreciază

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: