Forta militara a Ordinului Negru

„Copii, bucuraţi-vă de război, fiindcă pacea va fi cumplita” 

   Cu acest citat începe cartea despre care vă povestesc astăzi. E vorba despre un proverb al voluntarilor din Waffen SS. Foarte pe scurt, SS (Schutzstaffel) a fost iniţial gândită ca o mică unitate paramilitara ce trebuia să îi asigure lui Hitler protecţia. Membrii SS, arieni fără excepţie, erau educaţi să considere că fac parte dintr-o rasă superioară, pură, iar Hitler a reuşit să facă din ei susţinători fanatici. Atât de fanatici încât la scurtă vreme Fuhrerul a hotărât că aceşti membri SS vor forma o armată de elită. În plus, membrii a ceea ce se va numi Waffen SS aveau de îndeplinit şi multe alte standarde. Menţionez aici doar două, pe care le consider reprezentative: înălţimea minimă a unui soldat SS era 1.80 m iar un singur dinte cariat atrăgea după sine respingerea candidatului.

O armată de voluntari

   Am scris mai sus “candidat” fiindcă Waffen SS mai avea o particularitate: era formată exclusiv din voluntari. Puţină lume ştie însă că în timpul războiului, în special din cauza pierderilor suferite, Hitler a hotărât la un moment dat ca şi soldaţilor de alte naţionalităţi să le fie permis accesul în Waffen SS. Astfel, până la sfârşitul războiului, în armata SS aveau să lupte soldaţi din nu mai puţin de 35 de ţari începând cu croaţi, olandezi şi francezi, şi terminând cu români, indieni şi uzbeci. Cartea e densă, dar accesibilă     Mă gândesc la Adolf Hitler – Directivele de război, scrisă de Trevor-Roper şi îmi revine acel gust amar pe care l-am simţit când am terminat cartea. Mi-am zis atunci că, deşi mi s-a părut o carte bună, are marele dezavantaj că nu ar putea fi citită de la un capăt la celălalt decât de cineva cu adevărat pasionat de cel de-al doilea război mondial. Nu este şi cazul Waffen SS. Deşi sunt câteva momente în care cunoştinţele despre generalii lui Hitler sau zonele în care a luptat fiecare armată ar fi utile, cartea poate fi citită de oricine iar ăsta este un mare plus, din punctul meu de vedere. O lecţie de fanatism

Dincolo de fidelitatea istorică şi accentul pus pe cronologia faptelor, dacă ar fi să rezum cartea în câteva cuvinte aş spune că e o excelentă lecţie de fanatism. Puteţi citi, de exemplu, cum în timpul unui atac o grupă de soldaţi germani, aflandu-se în inferioritate numerică, se ascunde după nişte stânci şi refuză ordinul de atac al ofiţerului. Ia să vedem, ghiciţi ce face ofiţerul? Scoate cuiul unei grenade ofensive şi o aruncă la picioarele soldaţilor, moment în care toţi ies de după stâncă şi o iau la fugă către duşman. Numele acelui ofiţer era Kurt Meyer şi a fost decorat pentru acea luptă cu Crucea de Cavaler, după ce a reuşit să captureze 10.000 de soldaţi greci.

Ca o dovadă că până şi fanatismul poate fi dus la un alt nivel, vă mai povestesc ceva: în 1943, nemţii merg până acolo încât creează o divizie SS de musulmani, formată din arieni “islamizati”! Divizia e denumită, sugestiv, Hanger iar combinaţia dintre disciplina nemţească şi fervoare islamică este, aşa cum era de aşteptat, devastatoare. Iată ce îi povesteşte lui Hitler un ofiţer de legătură, despre cum luptau soldaţii din divizia Hanger: “Nu ucid decât cu cuţitul. Un om rănit la mâna dreaptă a fost bandajat, după care s-a întors şi a tăiat gâtul la şaptesprezece partizani, cu mâna stângă.” Ca structură, Waffen SS mi-a amintit de La Legion de Damnes, o carte scrisă de un soldat care povesteşte ce a trăit în legiuna străină franceză. Totuşi, deşi dură, Legiunea Străină nu se poate compara cu Waffen SS, tocmai fiindca nemţii aveau în plus acest element incredibil, fanatismul. Românii din Waffen SS Ca un ultim teaser cu care închei, 5000 de voluntari români au luptat în SS iar în carte sunt menţionaţi de mai multe ori, alături de Mareşalul Antonescu sau Arthur Phleps. Originar din Transilvania, fost mare specialist în trupele de munte ale armatei române a regelui Carol, fost profesor la Şcoala de Război de la Bucureşti, Phleps se înrolează în 1940 ca voluntar în Waffen SS şi ajunge să comande în luptă un regiment al celebrei divizii nemţeşti Wiking.

Ce s-a întâmplat cu el până la urmă, va trebui să aflaţi singuri. 🙂

Anunțuri

About DanTalmaciu

Ma identific ca inginer cu acte in regula si un pasionat de frumos, nou si vechi. Ma inclin in fata istoriei, iubesc masinile clasice si motocicletele, timpul liber il petrec pe doua roti si apreciez implicarea activa.

Posted on Mai 3, 2010, in Carti, Istorie Militara and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Comenteaza

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: